Ca orbul cu pieptul
dezgolit în lumină
trec rătăcit
printre vorbe...
Netrebuincioase vise
scurse din somn
precum șerpi despletind
șuier de vânt

În lut cercul
mă strânge
înfrânt...
Nesfârșită
doar ploaia...
Doi câte doi
perechi
urcăm pe corabie

Ca o mireasmă
de sare
apa trece
de bordul
înalt
Năpădește
precum iarba
asfaltul stelar

În cer zece îngeri
cară cu pluta
lemn de stejar
pentru cruci...
Singuri peștii
tăcuții pești
uitați în adânc
tresar