Teiul își revărsa în valuri galbene liniștea
într-o lume neliniștită. Era o lume în care
demult uitaseră să privească primprejur
osândiții la viață. Vuia sub pașii lor
bitumul cleios, o a doua Lethe întunecată
încărcată de suflete zăvorâte în deznădejde.
Singura liniște la care sperau era,
probabil aceea din galopul gălbui
al celui de-al patrulea călăreț.
Dar asta e o poveste din alte timpuri...