m-am aflat în hotarul larg
al punctului de foc
de pe umărul timpului meu
număr descrescător faldurile
ce-s sarcastice în freamătul lor
și-și dramatizează gemenii
dintr-un mosor și o ață

pe silueta silabelor vieții
încrustate pe poarta sărutului
ce n-are număr la intrare
mă-ncerc ieșire celestă
la alte dimineți

mă supun unei săgeți țintite
din arcul timpului ce vânează
un val dintr-o mare de-ntinsuri
la hotarul îngust

m-a învățat timpul să deosebesc
răul spre binele din miere
am să mă las întru cuvânt
închis cu cheia într-o carte
semnată „secunda celestă”.