Am să mă așez lângă geam
unde plouă
Si am să lovesc cu mintea
în ore,
până când
au să se spargă
Si au să curgă din ele
stropi de rouă...
Până când
am sa fac din una singură
două,
iar din două,trei
Si asa mai departe,
până când
rămânând
de unul singur
Cu fiecare secundă în gând
am să mă sparg si eu
si am să mă împart
(la rândul meu)
În secunde si clipe,
și încrengături de amibe
Și inimi și speranțe și vise
toate propagându-se
(ori fiind gata sa se propage)
si întruchipându-se
Într-un catralion
de catarge
purtându-se pe sine
Prin depărtări acromatice
însă atât de foarte pline
cu azi,ieri și cu mâine...