În jurul buzelor aceeași linie albă –
abia vizibilă – cerc ce se închide
tot mai mult.
Timpul îi traversează trupul.
Corpul doare în afară
și tace în cuvinte. Ștergând
sensuri, până la ultimul.
Fără trup
nu rămân decât semne.
Afară – o voce
mai multe voci
voci în voce
voce înăuntru
voce afară



N.B.: Acest poem face parte dintr-un "alfabet" poetic unitar; sensul fiecărui text este strâns legat de sensul celorlalte. Va urma.