e liniște ca pe lună. lîngă tine femeia
amîndoi scoateți imagini din golul paharului
urechea la care îi șoptești
tot crește crește
se face așa de largă că intri în ea și te rătăcești
ce nefiresc te simți acolo în interior
îți pipăi fața și încerci să o desenezi
niciodată ceva care să-ți semene strigi
și te trezești dintr-odată străin
schimbînd gîndacii pe nasturi
scrii
trece timpul
umbra ta fuge înainte și înapoi
ca un ac de cîntar
contempli haosul aștepți o profeție
a păsării fără oase
dintr-odată ferestrele măresc realitatea
o apropie de înțelesul copilului
care pune pe apă scrisori