acum voi lua toate obiectele ascuțite și voi rămâne în genunchi
îmi vor curge prin ei resturi din oasele tale fărâmate
din căderile în dezechilibrul orei trei

rămâi
mâna ta atinge până la absurd o împăcare cu trupul

fragilitate necesară îți spuneam aruncând în toate părțile oglinzile
să nu te privești
se învinețeau pereții spre sud

ei te vedeau ca pe un simplu număr x
nu nu x
eu sunt numărul neînseriat în fișa alb-încremenită
am nevoie de sete
am nevoie să tac până la somn să îmi mișc iar degetele
peste muchia dimineții

înțelegi soră în negru aerul are gust de ipsos
și nu mai pot scrie
decât cu umbra altor mâini

acum și ele plecate fără contur
sau poate rup deja în bucăți foarte mici
obiectele acelea ieri inexistente