matca te-a adus și curge aluat din cea mai
despuiată grădină cu nisip și fructe și oase
acolo dacă mănânci nu mai rămâne nimic din tine
doar fețele linse modelat și urâțenia datinei în împrăștiere
nu știi dacă sunt monezile împrumutate din poala bătrânei
care ți-a șters numele de pe piele

când știai cu mult înainte
nu mai sunt

aceste drumuri ale verbului au câte o movilă
lângă fiecare răscruce până când se termină balanța
cumpărată în naștere iar ce a crescut după azi nu e
decât râul care se târăște în genunchi
din gâtlej
din măruntaiele tale unse de cei ce păzesc
grădina cu porți rupte din muchie

nu mai sunt

ca un cimitir cu utilaje de apă arbori
roți dințate mamă carburatoare tată pinole pile saboți
dar toate din apă salină grăbind erodarea și tehnica
desfrânată a oricărui purgatoriu al minții
când ochii închiși întorc obiectele pe dos și le îngroașă
cu mâl din tine

în infern trupul e din sare

de două ori ați grăit voi
apoi eu

nu mai sunt
metal lustruit de apa adusă în orbite
nichelat creier rostogolit spre râsul divin al primelor vorbe
din harpa dinților muzica e franjurată
parcele de chin elementar se întind
pe sub mâl pe sub naștere

aș fi avut în cele două talgere tot atâtea inimi
pe una aș fi privit-o cum numără
experimental orice iad cu
limburi întinse spre pletele albe crescute din pământ ale
orficului animal strâns în glob

cine îți cere să te părăsești azi spre mâine
într-o luntre galbenă fără vâslași doar cu adâncă
apă deasupra

te cânți aproape dincolo de ieșirea
din toate trupurile
amorf și îndreptându-ți fiecare nod
e frig în acest nimic dar toate nu se mai termină
tendoanele lumilor nu mai există
matca s-a oprit iar mama ta e copil care nu se
mai naște