Am rupt spre cer o vâslă căutând
Lumini în haina neagră-a nopții,
Cu tălpi fierbinți și umede călcând
Pe ascuțita palmă-a vieții.

Plutesc cu fiecare piatră
Abrupt e până dincolo de mine,
Și păsări se izbesc flămânde
De rănile din cer senine...

Mai cuprind în cuvinte-o fărâmă de lume,
Și-o țin strâns ca pe-un dar prea cuminte să-l pierd.
Cât mai plouă cu frigul din cer nu-mi rămâne
Decât veșmântul nopții deșert...