Glasul meu nu se aude, este mut ca ochii mei,
Neînțeles de lumea oarbă, ce se plimbă pe alei...
Stele se găsesc în noi... Fiecare e o stea,
Nu'nteleg de ce în lume n'am găsit și steaua mea...
Încercând să'mi caut scuză, pentru drama mea eternă,
Am privit adânc în ceruri să'nteleg ce'mi curge'n venă...
Este ceara cea topită dintre clipele pierdute,
Pe iubiri amăgitoare, ne'nțelese, neștiute...
Geniul nu e niciodată singur, e închis de lumea lui,
Dar eu n'am nimic în lume, n'am nici glasul mortului...
N'am nimic și nu'nteleg ce mi'e dat să mai primesc,
Când în lume'asta pustie, doar o stea vreau să iubesc...
Ne'am topit ca ceara dulce, ce se scurge'n toi de noapte
De pe stelele iubirii, așteptând să fie uitate...
Au pierit, am pierit si noi ca un trandafir in vant,
Ce se scutură și moare când rostesc bizaru'mi cânt...

Tu, ființa primordială, ce te zbați în infinit,
Sărutând privire'albastră de pe chipul de iubit;
Care stă și'ți plânge'n poale și te roagă să'i vorbești
Despre vorba lui prea mută... Vrea s'audă că'l iubești...