Cerul e gri
și asfaltul e tot la fel de gri:
un gri plumburiu de deces.

Pe stradă își urmează lunga cale,
un mușuroi de furnici...
Se grăbesc spre cadavrul descompus
al câinelui de pe marginea șoselei...

Întregul mușuroi:
toate, aliniate in cortegiu funerar...
Una după alta,
atingându-se aproape cu capetele,
merg într-un șir perfect întins.

Am privit, de deasupra lumii,
soldații așezați în rând,
să plece la război.

Și cerul era la fel de închis,
instigând la moarte
și … la sânge cald.
Ei își urmau calea
spre soldații inamici ce erau deja descompuși...
Au murit... peste o săptămână...

Ce mai contează timpu-n fața morții?...
A început să curgă perfect
dezordonat...

Erau trimiși pe câmp,
să-l ude cu sânge de om,
cu sânge de frate...

În urma lor... cadavrele...
asemenea câinilor striviți de mașini...

Un drum...
ce ducea mereu în câmp deschis,
unde linia perfect dreaptă
își împrăștie punctele pe întreg planul.

Divizie și diviziune...
Viață și moarte...
Scopuri și mijloace...
Plâns și surâs...

Luptați, soldați !
Luptați ca să aduceți moartea !
Haideți, căci vă asemănați cu purecii
de pe hoitul în care ați transformat Pământul!

Semnați afacerea cu moartea !
Oricum nu sunteți vinovați,
căci n-ați plecat de bună voie...
Nu vă întoarceți revoltați !

Ei au făcut din voi mașini de luptă,
căci omul este om:
toți, lacomi și perfizi, vor să conducă
întreg Pământul spre Sodom.