Tainic de tot, ne vine-n sân sfârșitul.
Abia de văd ce sunt și ce eram...
Vine ca vântul care parcă-adie
Dar nici o frunză n-a mișcat pe ram.

Încet se pune punctul pe hârtie
Ca norul ce coboară la pământ
Și se preface-n ploaie străvezie...
Iubirea noastră astfel s-a sfârșit.

Nu ne-nghițim cu ochii, nici cu gândul,
Din carne suntem azi, o nebunie...
Căci vine punctul, punctul vine-ncet,
Și nimenea din noi nici nu îl știe...

Se termină iubirea, ca o rază
Ce abia trasă-n boltă, a-noptat.
– ...Să vii și altă dată pe la mine...,
Iubirea mea iubire!
A plecat.