Oamenii nu mai aveau timp sa muște din trupul timpului
dându-se cu sania printre corabii
femei si barbați si copii laolaltă

și multe muște pe coji de pepene
și o caldura, vai, detestau caldura!
și soarele le intra pe sub piele
și pielea le intra pe sub culoare
și culoarea se făcea din negru alb
și din alb groaznic de alb

iar peste creștete de mucenici
turnau cuvioasele cu tămâie
doar ele mai rămăseseră in genunchi
cu lacrimile dospindu-se în colbul judecătii de apoi
unde o turmă de ingeri se luaseră la ceartă
care sa semneze condica mai repede
și sa plece osteniti la culcare
printre corcodusi, unde mai adia inca
vantisorul facerii...