Ne îndoim până plesnesc vertebrele iubirii
În pat dorința se trezește
Ciudat! Parcă o uit acolo privind fix
nud și plină de farmec.
Îmbrăcați în desfrâul lipsit de frâne morale
ne scoatem oasele din trup
trupurile ne devin nori
și-apoi se înalță
absurd de ușor.

Pasiunea plină de tandrețe îmi face scârbă
și vreau să vărs veninul plăcerii
odată cu răsuflările tăiate

Șantaj sexual – un deja-vu ce-n fiecare noapte
mă obligă să-ți spun cât te urăsc – (Hilar ! Mai pot să iubesc?!)

Cămașa spintecată frontal se-ntinde pe trupul
rezemat de tocul ușii – banal, îmi zic
un alt proxenet de sentimente
ce-mi mângâie genunchii.

Îmi rămâne doar spiritul locului, trupul iubitului și visul.