Frumoasă Doamnă, te-am iubit Atunci,
într-o clipă din acelea pline de stele,
dar cerul și timpul, ascultând de alte Porunci,
acum trăiesc viața așa cum e ea: plină de belele.

Acum, mai trag din vorbe-n vorbă, să nu uit că exist,
Mai scapăr un gând de miere, pe piatra de ametist,
Mai ocolesc prin zațuri uitate, de adult,
Mai târăsc o strună prin cutele timpului de demult.