plouă-n fulgi albiți de vreme și de vremi peste
val și-mi roade competența furișată
spre dorsală
mă-mpiedic, cimitirul cruciș se uită peste sat
din deal la norul ce mai plouă
apă minerală
se uită o rățușcă spre zorile ce latră un vânt
din vest cu umbre, veșnicia ploii care
robește încă țăranul și holda-i flămândă
blestemul tresare și-și caută loc
în ceapa ce lacrimi îți cere prin ochii amiezii
pe masa sărăcăcioasă ce-și cere osândă
plouă la dușuri uitate-n copaci, deschise
și fără umbrele…
se duce amiaza se duce și masa
și stolul cu pui de rândunele…

doar cimitiru-i casa în locuri precise.