când iubirea se-mpute
nu-ți rămân decât doi
ochi sticloși de onix
scufundați într-o cadă
cu spermă și sânge

nu-s ai tăi

cu unul joci ping-pong
vara cu tase la bloc
iar celălalt te urmărește fidel
dinspre subsuoara
proaspăt rasă
a memoriei

și câte gene
câte milioane de gene
ar trebui să-i crească ochiului
pentru ca lumina
să intre mai blând
în himenul asfaltat
al trecutului?


*


și mâine voi deschide iar uși
în tine
eliberând animalele oasele
teroarea lipicioasă viermii
și sămânța
care cu toate sunt tu

deschid fălcile
cu un cric de voință
înghit toată această lungă
spirală de stele și spermatozoizi

pe care uneori îți mai alunecă
dacă am noroc
sufletul


*


în serile mălăiețe
desfac pe furiș
punga de hârtie scot tricoul
și miros trecerea ta nepăsătoare
prin textilă

nările mele devin
trompe uriașe care sug hulpave/
labe nesătule care excavează
o țesătură

apoi brusc mi se face milă de mine
și un pic rușine

și poate că plâng


*


dar cred că iubire e atunci
când ești aproape mort
și doar creierul înfășurat
în aripile calde ale îngerului
mai vede un om care
îți pune tifon umed pe gură
și-apoi fără mănuși
te șterge la fund

și face asta ca și cum ar dansa

ca și cum trupul tău
ar fi
trupul lui
prins în perfuzii și gheare

nici o fașă antiseptică a lumii
și nici un vaccin
nu poate evita infecția emanată
de iubirea acestui om

el îți tatuează fiecare celulă
cu încrengătura lui de celule

apoi stă lângă patul tău
pe scaun
neclintit

deși sub tălpile lui
viermii rod viermii rod
viermele mișcă pământul