S-a rupt vena fericirii
Și din ea
S-a scurs zîmbetul
Și lumina din ochi
Pe mormîntul proaspăt
Al amintirilor.
Scrînciobul durerilor
Mă amețește,
Vrea să mă doboare
Și să mă omoare.
Am să sar din el.
Voi pleca să-mi adun
Rămășițele de speranța
Pentru a le înhuma
Într-un colțișor
Al sufletului meu.
Le voi aprinde
Candela așteptării,
Poate mă voi invăța
Din nou să zîmbesc.