agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3817 .



Căprița de aur
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dimitrie_Bolintineanu ]

2006-08-26  |     |  Înscris în bibliotecă de Valeria Pintea



În nori cinși cu roze și cu-aur curat
Se culcă ferice al vieții-mpărat.
Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară
Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară,
Cu cornii auriți.
Ea fuge-n pădure și cel ce-o preurmă,
Lăsându-și fugarul, pe jos o mai urmă
Sub arbori frunziți.
Iar fiicele nopții pe lume cobor
Și-nvăluie toate cu pletele lor.
O slabă femeie cu seci oseminte,
Cu fețe zbârcite, păru lui nainte
Și-așa i-a vorbit:
- „Te-nturnă,-mpărate, căci mândra căpriță
A fost mai nainte frumoasă domniță
Cu păr aurit.
Un zmeu se răpise de chipu-i dorit,
Dar juna fecioară l-a disprețuit.
Atunci el îi schimbă popoarele sale
În arbori ce formă dumbrava din vale,
Dumbrava de chin.
Domnița frumoasă cu plete leite
Se schimbă-n căpriță cu coarne-aurite,
Frumoase străin!
Acum e căpriță cât ziua lucește
Și dulce fecioară cât noaptea domnește.
Acolo-i castelul în care petrece.
Dar câți o preurmă, sub paloșu-i rece
Ca spicul s-abat.
Streine, te-nturnă spre locuri mai bune!
Să mori când ești mândru, puternic și june
E mare păcat!“
- „Fii bună și-mi spune, ce pot ca să fac,
Turbatele-i gânduri în flori să prefac?“
- „Te du de găsește, sub plopul ce plânge,
Fugaru-i ce-adapă cu tânărul sânge
De fii de-mpărați!
El poate să-ți spuie misterele sale...
Dar tot e mai bine să pleci p-a ta cale,
Spre junii tăi frați!“
Ea zice. Streinul voios mulțumi.
Spre plopul ce plânge, prin noapte porni.
- „Tu, care-ntreci vântul prin marea-ți iutețe
Și-ntuneci lumina cu-a ta frumusețe,
Al soarelui fiu!
O, cal dalb, mă-nvață ce pot face doare
Să capăt amorul căpriței-fecioare,
Îmi spune, să știu!“
Dar calul nechează. Săpatele stânci
Revarsă prin noapte răsunete-adânci.
- „Ascultă, străine cu față mult albă!
Ea doarme cu mâna pe sabia-i dalbă
Și cu-ochii deschiși.
Acel ce-ar ajunge să-i dea sărutare
Când este-adormită, va face schimbare
În sorții închiși.
Dar ochii fecioarei lucesc înfocați
Și cei ce s-apropiu, se-ntorc spăimântați.
Tu du-te, sarută, și nu te-ndoiește,
Căci ochiu-i nu vede, deși strălucește,
Frumos călător.
Odată ce buza-ți de frunte-i v-atinge,
Magia fatală pe loc se va stinge
Ca visul de dor.“
Străinul pătrunde prin vechiul castel.
A morții tăcere domnește prin el.
Iar steaua durerii, tăcută și plină,
Ieșind de sub neguri, revarsă lumină
Pe tristul palat.
Ici-colo prin curte zac oase-aruncate,
Zac oase de tineri ce-n nopți furtunate
Azil au cătat.
Pe patu-i molatic domnița dormea,
Cu sabia-n mână și cu ochii privea
Ca valuri de raze ce splendidul soare
Răsfrânge voioase p-a zilei ninsoare,
Ce parcă-o pătrund.
Cosițele-i late cădeau despletite
În valuri dulci d-aur, voios risipite
Pe sânu-i rotund.
Pe rozele buzei, ce pier și-nfloresc,
Cuvinte-ntrerupte, ca fluturi plutesc,
Pe fețele-i albe, cu sânge picate,
O rouă de lacrimi tăcută s-abate
În cursul umbrit.
Ca valul sub focul cerescului soare,
Sub mantia-i d-aur al său sân tresare
De vise răpit.
- „O, rară minune“, străinu-a strigat,
Văzând-o dormindă pe fragedu-i pat.
El pasă spre patu-i și cât naintează
Ai fetei ochi seamăn mai mult că veghează,
Mai mult vii se par.
Gurița-i se mișcă și va să vorbească:
- „Oh! nimeni în lume n-o să mai ghicească
Misterul amar!“
Străinul cu frică se pleacă pe pat
Și pune pe buze-i un lung sărutat.
Fecioara se scoală și zice-ntristat:
- „D-acuma magia va fi fărâmată,
Tu scapi viața mea,
Dar cine-mi va spune să fie mai bine?...“
Îi zice fecioara necată-n suspine -
Și dulce plângea.
- „D-ai fi tu ferice cu sufletul meu,
Trăiește, fecioară, căci el este-al tău.“

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!