Da, încă o secundă,
să îmi aduc aminte repertoriul, poezia
pentru Moș Crăciun.
Încă o secundă și-o să-ți spun.

E o poveste despre mama, margarină, sandvișurile
pe care nu le mânca niciodată, scrisorile
la care nu răspundea niciodată,
cadourile
pe care nu le nimerea niciodată,
vă spun,
Moș Crăciun ne-a obișnuit de mici
pe noi, fetițele roșii,
cu bărbații.

Da, încă o secundă,
până o să-i trag pe toți de
barba de vată,
ei,
cu haina lor închiriată,
cu textul scris pe palme, ușor șters,
vă spun,
omul ăsta
ne-a învățat de mici
pe noi, fetițele roșii,
cu bărbații.

Da, încă o secundă,
închid ochii și scena dispare, îmi spun poezia, poeziile,
știu ce vrea să audă,
îmi joc rolul ca o actriță de primă mână,
mă ia pe genunchii lui și mă întreabă dacă
am fost cuminte.
Știu ce vrea să audă.
Vă spun.

E o poveste despre cum plângeam
de frică, poate nu mă place Moșul,
de emoție, poate a uitat cadoul,
poate îmi uit rolul...
poate nu vrea să audă.
Îmi tremurau genunchii.
Ne-au obișnuit de mici cu senzațiile astea.

E o poveste despre cum plângeam
și credeam că s-au îmbolnăvit renii
și nu mai poate ajunge.
Vă spun,
Moș Crăciun ne-a obișnuit de mici
pe noi, fetițele roșii,
cu bărbații.