Lângă malul Nistrului
m-am așezat și am plâns.
Am plâns cu lacrimi de bucurie,
revărsate într-un solidar curcubeu
arcuit peste râu.
M-am cățărat pe coama acestuia,
vizionând live spectacolul:
Cruciada copiilor transnistreni.
Priveam de aproape
ceea ce nu putusem înțelege
de la cernita durere,
uitatată de români,
în calidor-ul Basarabiei.
Incredibil, acțiunea se desfășura la
începutul mileniului trei.
Mileniul civilizației, demnității umane,
respectării libertății individului, religiozității etc.;
minciuni trâmbițate academic,
de organisme și organizații
mai mult sau mai puțin umane.
O mână de copii moldoveni,
se jucau cu paloșul limbii române.
Sfidau dictatura balaurului smirnof
și stingeau cu limpezimea ochilor
jăratecul flăcărilor aruncate de jivina,
ce se dădea de ceasul morții,
fiindcă nu le putea distruge jucăria:
limba română…!
Călător solitar,
peregrinam prin veacuri,
printre cai înaripați
și oșteni nituiți în zale,
care frământau un pământ
uitat de voia Domnului
în calea tuturor răutăților.
Inospitaliera mare slavă,
revărsată din pravoslavnice ținuturi
își arunca valurile tot mai spre Apus,
măturând molcome suflete,
cătune umbrite de misterioase clopotnițe,
țesute cu obiceiuri de basm.
Din loc în loc, rezistau cu încăpățânare
insule clădite printre suspine,
sub cnut, din cuvinte potrivite
de românească limbă.
Vânt rece și neprietenos,
mesager al unui Eol încă sovietizat,
îmi biciuia inuman ochii, urechile, obrajii,
răvășindu-mi memoria.
Nu trebuia să văd drama moldovenilor
deportați, uciși mișelește de secera luptei de clasă
și bubuitura ciocanului proletar.
Nu trebuia să aud suspinele limbii ,
pe care o vorbeau încă cu disperare
frați ai muntenilor, ardelenilor, bănățenilor,
ce cam uitaseră să dea moldovenilor
o mână creștinescă de ajutor.
Nu trebuia să simt adierea speranței,
pe care vitejii copii transnistreni,
personaje ale unei piese de teatru reale,
o jucau în actul prezent.
Nu trebuia să gândesc că într-o zi,
limba română mamă se va revărsa ,
salvând identitatea unor oameni
vinovați că în lupta cu timpul,
nu uitaseră să-șă plângă românește durerea ,
scriind Istoria cu grafie latină.
Lângă malul Nistrului
m-am așezat și plâng.
Plâng cu lacrimi de durere.
Mă doare inconștiența celor,
care sorb acasă fără opreliști
din izvorul limbii române,
neobosindu-se să o ducă curată mai departe.
Mă doare obrăznicia celor,
care în prostia lor rostesc solemn,
o așazisă limbă nouă, limba de lemn !
Cruciada copiilor transnistreni continuă!
Vizionați spectacolul, este educativ !
Se joacă în limba română!