unde să fie acel spirit care
prin lumina fără cuvânt
ca pe orbi ne-a condus până la fastuoasa noapte eternă?
dar martorii săi?
și de ce printre noi nici fantomele lor nu apar?
din care lumi ne urmăresc?
oare alt neam bântuit de urgie mai avu norocul ca un singur ins
preluând suferința să o suporte?
o multitudine de clipe în ștearsa lor concomitență
sau doar continua succesiune a uneia singure într-o imperceptibilă tragic-schimbare?
după cum nu pentru toți a fost predestinat pe locul anume nu toți vor ajunge
și pentru că norocul e rarisim pe înțelesul tuturor adaug
doar cel trecut prin suferință va ști să-mpartă-n jurul său dreptatea
de mii de ori să-ngenunchiem întru pacea spiritului a cărui prezență
putere și glorie
domină fără să tulbure nimic din ceea ce alții
abia încep să-alcătuiască-n realitatea lor
pe care mai curând ar trebui să o numim
imaginară

departe au rămas victimele victimelor
cei care înșelându-mă
au lovit în ei înșiși
luându-mi pentru totdeauna speranța de a-i salva
departe sunt de idealul celor sacrificați încât în ochii tuturor
acum ar fi ridicat un alt sacrificiu
departe îmi este și bezna dulce a trupului neprihănit
prin care o clipă m-a cutremurat nu atât iubirea cât dorul Celui Sfânt

spună alții dacă e o tristă umilitoare zbatere în care ne murdărim plângând
sau marele vis în care plânsul ne spală