m-am aplecat- creangă de măr -
să îmi săruți floarea, apoi să mă nasc
în timp ce, la apus, soarele își ardea,
domol, ultimul vreasc,
mă apropiam de el cu sfială
să încălzesc ceea ce sub pămînt se răcea.
era duminică. Bătea clopotul
să reîntregească inima mea.
Cobora un înger din cer,
ce mister
e în cele ce mor și se nasc deopotrivă
și, Doamne, cîtă mirare
să adorm pe gura ta– creangă de măr -
și să mă trezesc răsuflare.