Parcă filmele s-ar ține într-un castron cu floricele
și the endul s-ar strivi între chiștoacele din scrumieră
el spunea, mai știi cum se uita ea? și faza aia, ușa roșie deschizând casa albă
atâtea felii smulse...
cum își bat joc de ei , cum se petrec unul pe lângă altul
fără să se simtă, fără să se știe

Și printre toate astea, ca și cum mâna mea e suptă de realitatea ca un ecran tv
distorsionându-se spre film cu viețile noastre
merg euînainte mergi tuînapoi
fără să ne întâlnim niciodată.
N-aș putea să spun ce mă doare mai tare
oare că nu mă doare nimic
ceva visceral, orice?
N-am cum șterge ceva, n-am cum uita
n-am cum arunca fumul peste tot

Parcă-aș vorbi de undeva dintr-o cameră despre lucruri, despre întâmplări
care se cern undeva prin tine și
trec amprentate de mine pe cercul închis din care te-ai rupt...
ca și cum am înghiți frica ca și cum ar fi
ploaia roșie
ca și cum ai privi spre mormintele alea de pe plajă unde ai pus tu bucățelele tale de fericire îmbrăcate frumos
să mai poți privi când și când în urmă.
N-am cum să am putere
nici dacă strivesc în picioare locurile alea
nici dacă ne-am pune-o acolo
să contaminăm trecutul
neavând prezervativ , hahaha, o să nasc
zilele de mâine

toată povestea asta începe și se termină ca o subtitrare întârziată
ca un cursor
ce așteaptă pâlpâind
să curgi tu
să învăț eu
totul de la început

Dacă eu nu-ți pot spune în cuvinte toate poveștile
dacă degetele mele nu ajung în părul tău
atunci
ascultă-mă
altfel