,să încerc să-mi pun gândul la încercare, să mai iscodesc ceva,
aș vrea să afle lumea de mine, să afle că mă zbat,
că nu dorm noaptea, soarele e perfect toamna când dorm,

să pot să demonstrez…cred că ar trebui înainte de toate să vreau
să fiu cunoscut când de fapt mi-e tare teamă
că rămân nud, gol pe dinafară și poate și pe dinăuntru, mă adie vântul

să ard etapa increderii…da…increderea o vreau necondiționat,
De ce, Ca să fiți siguri că nu merită acordată benevol
Să împroșc totul cu noroiul călduț în care mă scald

Să învăț că sufletul e o tavă care poate căra orice,
capacul ce poate ascunde? Reflecția lui sunteți dumneavoastră,
sunteți eu_din_fiecare, cu capac…iar eu sunt dumneavoastră cu tava goală

ar trebui să mă pun în acord cu muzica, să n-o mai consider o târfă,
da, o târfă, la care noi ne prostituăm, care ne ascultă și ne spală tavele unsuroase
of…târfă utilă… minte-mă iar că-ți place să mă auzi

ar trebui să respect măcar punctuația, dar mă încred în corectitudinea virgulei
,e singura care iartă pe toată lumea de rupturi, ne unește
cu buni, cu răi, cu trecutul, ne alină în brațele ei

ar trebui să vă dezvăluiesc că moartea e o biată virgulă,
iar viața e o foaie de hârtie pe care nu putem șterge fără urme,
că virgulele sunt dinainte puse și fiecare poate fi ultima

mi-aș dori să vă aduc aminte de pseudometafora idioată cu tava
am uitat să precizez că tava e concepută dintr-o substanță
ce cristalizează în formă de virgule

mi-aș dori să vă spun că e o ordine aleatoare în text
că întâmplare pur întâmplătoare nu există,
pentru că nu există întâmplare pură

mi-aș dori să-mi cer scuze pentru jocul de mai sus,
iar virgula, tocmai pentru că e nepotrivită iși atinge scopul
dezamăgește, iar încrederea în virgule rămâne o utopie

mi-aș fi dorit ca între virgule să nu fie puncte…
și știți…permiteți-mi totuși încă una de rămas bun,
(îmi pare din suflet rău că nu stiu să vă cânt…)
îmi doream din suflet să închei cu o virgulă,