și dacă trupul meu nu ar osteni să m-adaste
cât timp cuvântul rostit m-ar hrăni
într-o bună zi m-aș opri din mers
ceas surdo-mutului pătruns de apă

prea tânăr să fi fost? ce devreme
prea bătrân sunt deja? nu mai simt
jumătate treaz
jumătate adormit
summum viselor totdeauna uitate

când nu mă închin din mine urcă un muget
via viilor îmi iese prin pori
gând mustit
coarnele morților fierb în coșuri de piatră
cum ciorchinii s-au frânt sub cuțit

când nu beau pielea mea se usucă
mă ridez ca un câmp neplouat
caii mei s-au îndepărtat de la mine
n-am arat
n-am sădit
n-am tăiat

m-am întrebat zadarnic ale cui sunt cărările
și munții
și păsările
și norii
dar n-am întrebat niciodată dacă mâinile mele
pot sta cruce în cumpăna morii

mi-am pierdut cheile
mi-am vândut încălțările
mă hrănesc pe prispă cu semințe aduse de vânt
și scriu
așteptând din vechile rădăcini
să răsară de sub zăpadă sărbătorile