bivol bătrân acest noiembrie
scoate din pământ aburi grei
în chingi de ploaie carul huruie
sub trunchiuri de salcâm și tei

ating umedele vârfuri
tresar
au pielea unui om ieșit din apă –
tata să fie? nu l-am cunoscut
numele său purtat niciodată
îmi râde-n auz ca un mut

hai sus! îl îndemn
pare rupt de picioare
încotro să-l întreb n-are rost
eu știu că din mers va sări
îi e teamă
că drumul acesta
-i o nuntă în post

am să par neatent
voi sporovăi în dodii o vreme
să creadă iarna că singur nu sunt
șarpe alb zăpada
va urca pân' la glezne
sâsâindu-mi otravă în cânt


sus în josul unui soare
mi-am fost steaua căzătoare