aseară am dormit într-o scară de bloc
omul meu lipit de perete eu festonată pe marginile lui
mănușile la uscat pe un calorifer scorojit
picioarele înghețate urechile reci
mână în mână cu ochii supți în cap
ca două găuri căprui fentând întunericul
pentru o noapte ne-am amestecat printre
curvele aurolacii câinii canalele bucureștiului
plus bonus câțiva dinamoviști afumați
gândeam că dacă dumnezeu are artere de asfalt
atunci noi formăm o gâlmă în lunecare dureroasă
spre ventricolul său stâng un boț de dogoare
mirosea a pisici umede și-a abur de călcătorie
am mâncat dintr-un borcan o zacuscă sfântă
și n-am plâns
am adormit apoi din picioare visând la acasA
în care eu voi avea șorț iar el chelie
nu știu de ce dimineață cineva ne-a dat un semn
și a nins



*



cu gențile în spate e trei noiembrie ne oprim regulamentar
la semafor și nu ne privim ochii noștri sunt în palme
ne strângem degetele în degete creând o vedere
cu unghii în astfel de clipe suntem două cămile arse
morgana noastră primește trup


*


de azi nimic nu ne mai sperie
suntem doi mercenari avem muniție până-n dinți
și primul pe care îl vom lega fedeleș va fi
idolul nostru

de azi frica noastră scoate spumă prin colțul gurii
și dă să moară



*


știi doamne eu mereu te-am văzut aici lângă umărul meu
pe buturuga asta fumând cu mine o țigară prietenul meu cu epoleți
prietenul meu cu care am sărit coarda cu care am stat pe spate în căpițe privind sub fusta unei stele ca doi golani frumoși sau aici pe balcon ascultând sfârâitul unui cârnat în tigaie la fereastra vecină știi doamne mi se pare absurd să
încep de azi tocmai de azi să apelez la tine ca la o pilă sus-pusă să îți cer
favoruri să abuzez de amiciția noastră pentru că altă șansă nu mai am dar mi-e să nu te pierd doamne căci spune-mi
mai știi tu cocon mai frumos pentru inima ta
decât inima mea?



*


planeta noastră e o rotulă în seara asta dragul meu

iar noi aceleași două pete de carne crescute pe ea

și mergem vezi?

mergem



*


nu mai avem ce pierde

căldura și fericirea ne înconjoară
ca și cum am fi murit
ca doi câini vagabonzi
într-o scară de bloc

dimineața când se vor fi trezit
oamenii vor împinge ușa de la intrare
blocată de blana noastră voluminoasă
de leșurile noastre pline de câlți

vor crede că stratul de zăpadă
depus peste noapte
e mult prea înalt

și vor aduce grăbiți
lopețile