Tu umblai aiurea înjurând asfaltul crăpat
pe față încă cu urmele nopții pierdute pe net
eu te potoleam încet,
în timp ce tu spuneai că Marele Canion se mută la noi în oraș
sau primarul e un tâmpit
uite, au început să crească prin ridurile trotuarului copaci
o să fie o junglă ciudată aici,
cu betoane care încă mai stau în picioare,
unde locuiesc cei care încă nu au plecat în strainatate și
gândaci de bucătărie și furnici,
cu chioșcurile de aluminiu și termopan
pline de terciul uman
și rădăcinile astea verzi care, nu ști?
vor exploda într-o zi
suprarealist
si vom avea cu toții paradisul visat
de kkt
ce rost avea sa te contrazic
deja eram cu gândurile aiurea
la Mediterana și la vasele de croazieră Artemia
la Ischia și Capri și la Vezuviul
pe care le văzusem din balconul
apartamentului unde lucrasem 3 luni de zile
fără nici un liber
și de atunci iadul arată ca un peisaj luxuriant
aș fi putut să-ți spun cum de dorul de-acasă
îmi treceau prin cap cântece patriotice
și acum sunt acasă
și te rog nu
nu
nu
nu mai spune ce bine e dincolo
unde aveam sufletul atât de trist și de gol
și, poți sa crezi? în port, seara, Mediterana
era neagră și mirosea a petrol..