tu ai rămas fără niciun punct de uimire
în câmpul putred
sub greutatea nopții luna trosnește
frunze roșii îți mângâie părul

uneori numele meu poate își amintește buzele

până și râul întunecat al copilăriei
se revarsă cu frunze roșii
imaginea ta mă urmărește
asemeni unui vers incomplet
dintr-un poet străin

nu-ți sunt îngerul măruntul ipocrit
ce sentimentele-și droghează

altui sân îi sapă conturul
lopata sfântului meu dinte