Nostalgică Toamnă

Sub tălpi simt toamna ce-mi înghite vremea
Și vântul cum aduce cu el sobra adiere.

Pe sub fereastră intră în casă miros de frunză arsă,
De lut uscat crăpat în sobă și lemn umed de stejar.

E vremea hoinarului timp și-a trupului închis sub castan
A pletelor iubitei mele ce își apropie culoarea humei de gorban.

Simt durerea arsă a verii în venele-mi ce umple toamna
Ca un copil născut din moarte ducându-mă spre moartea goana.

Foile albe le-am umplut de cuvinte roșii - albe
Iar vinul, ce în ulciorul care sunt de lut se toarnă, l-am făcut poem.

Parcul cu băncile-i adormite își deschide poarta-ntru primirea serii
Singuratic să mă cuprindă cu frunzele-adierii în pământul dans.

Ce șoaptă, ce rază, ce urmă mai suntem noi în lume...
Toamna, când cartea singură s-ar scrie dintr-un glas?