Grămadă fără rugă pe Golgota (Lui Daniel Corbu)

Iubito, îngerii fug din trupul meu de cer
pe muntele Golgota se duc cu toții.
poeții, înveliți în hainele lor, de fier,
în poeme se războiesc… cu morții.

Ce vină?! Să-mi fi cunoscut iubirea!
Ce venă-mi strânge sângele de mamă?
Bisericile ridicate ca oglinzi de inimi
Se prăbușesc, toate, într-o singură grămadă
Iar eu nu pot să-mi scutur ruga
Căci toți poeți-și înjură fuga.

Copiii, ce n-au ieșit din mame,
doresc să mai rămână-n pântecele calde;
nu-și potolesc fuga cu morții...
născuți, lăsați în pragul porții.

E prea bine-n pântec
pentru-o lume-n flăcări, unde îngerii
nu mai iubesc poeți.

Iubito, îngerii fug din trupul meu de cruce
când toți poeții pe Golgota
zidesc lacrimi de mame gravide
ce-au scuipat orfani …
Iubirea noastră a murit.