Îmi vine să-mi iau trupul acesta al meu
Să-l iau și să-l arunc la lupi!
Așa nu mai pot exista!

Dacă nu-mi scot sufletul la vânzare
Nu-mi mai pot plăti rata la bancă.
Îmi scot trupul acesta și-l azvârlu
În piața neagră a patimilor:
Dacă nu poate simți rouă, munte și răsărit de soare
Atunci să trăiască-n lacrimi iodate cu sare usturătoare
Poate l-aș face să plângă,
Și s-ar spăla…
Căci trupescul acesta din viață
E atât de bolnăvicios de destin
Încât eu dispar.
De m-aș putea desluși între negrele vise!
Măcar cu o șoaptă de amor răstită din sulflet!
O șoaptă
Ce dispare-n melodrama dobânzilor infinite.
Ce dispare
Din finitul gândurilor mele
Ce fug înspre speranță!