Nu adie vântul!
Și, din senin,
O ploaie de frunze uscate, căzu.
Plutind ușor,
Puncte ruginii în întuneric,
Spirală în aer
De o nemărginită frumusețe.
O izbunire de tristețe
Și bucurie de a vedea.
Se pierd în aer
Așa cum eu
M-aș pierde în neant,
Să uit de tot,
Să fiu un fulg,
Să nu mai simt,
Să dorm.
Adio, ploaie!
Rămâi, la mine-n gând!