Întoarcerea poetului risipitor



Drumul întâi
Brațele-mi sunt vreascuri și le pun pe foc
În sălbăticia ninsului primar
Cu diplomație caut să mă rog
Când n-ai mâini te-aude Dumnezeu mai clar

E un vuiet clasic și din întâmplare
Prin zăpada țării ca un înger trec
Anul Nou al vieții în clepsidră moare
Nici cu libertatea nu mă mai aleg

E o noapte plată – e un foc pe munte
Să te rogi zadarnic – să iubești la fel
Să nu-ți găsești zona unde te-ai ascunde
Spre a-ți fi de-a pururi unicul model

Gerul orb îmi cântă viscolul mi-e fiu
Tu nu ești prezentă la acest concert
Dumnezeu mă știe – eu nu-L știu, nu-L știu
Mă ning peste tine și mă iert, mă iert


Dezamăgirea a doua
Pe urmă e ploaie, pe urmă e ceață
E frunza cerșind și cafeaua amară
Sunt ochii pe urmă, apoi dimineață
Pe urmă o zi - apoi iadul de seară

Se spune că tu și se tace că eu
Pe urmă se ard trandafirii pe rug
Se-nvață o dată - se uită mereu
Se cumpără pași pentru cei care fug

De altfel trăim – mai cu toți, mai cu noi
Nu mergem la teatru, nici cărți nu mai vrem
E viață, e ceață, vin câini și vin ploi
Cafeaua-i amară, artiștii – blestem

Pe urmă te scriu – dacă-s unul, sunt doi
Pe urmă alunec, apoi mă ridic
De altfel trăim, mai cu toți, mai cu noi
Pe urmă și-apoi nu mai este nimic


Iarna a treia
Ninsoarea-ncepuse deodată
Scrisorile-n silă veneau
Chemam uneori câte-o fată
Delirul lunar să-i predau

Hipnotică steaua polară
Mă tot îndemna să mă duc
Ningea ca un trup de fecioară
Pe crengi dezertoare de nuc

Treceau sărbători de zăpadă
Prin geamul odăii mascat
Iar lumea voind să ne vadă
Semna un final atentat

Deodată-ncetă să mai ningă
Iar fulgii se-opriră blocați
Veniseră lupii să-i lingă
Iar noi, la distanța de-un braț


Amanți mai formali cu o toamnă
Mărirăm absența grăbiți
Simțind cum din spate ne-ndeamnă
Ghețarii-n văzduh răstigniți

Noi: două destine amare
Eu: cruce de drumuri pe-un deal
Tu: multașteptată scrisoare
Să-mi ardă șomajul mental

Și iată ce liniște gravă:
Ucis de tovarăși îmi port
Cutia poștală bolnavă
Cu lanțuri legată de cord