Mereu există pericolul de a veni cineva din spate
ca să ne-o ridice...
o statuie, mâna sau, pur si simplu, floarea...
Și noi ce să facem atunci ?
Să fim fericiți că floarea va fi udată în continuare
sau să ne gândim că nu suntem nici primii, nici ultimii
pe acest pământ,
care am săpat o gradină și am plantat o floare?
Mereu dilema de face sau nu ceva,
de gândi sau nu ceva…
Dar, cum se spune,
e mai deștept prostul decât înțeleptul
că înțeleptul pune totul la îndoială...

Și totuși, tentația e mereu mult prea mare…