Miracol glisat în cristale
iernează târziu
printre lumini măcinate de clipe

imaculat

toate zăpezile care trec prin fereastră
mi-aduc aminte de lumea
din care iarna încuia veșnicia
în tine

de cabana ascunsă între umbre
și de căldura vetrei
peste care focul
hipnotiza arderea unui timp
mocnind a mere coapte

cu gânduri amestecate
într-o cană de ceai
fierbinte
îmi ninge din priviri

o dorință.