licorna mea, ți-s buzele crăpate
și dulci precum un crin însângerat,
iar cerul asimetric ne străbate
în mine însumi înrădăcinat

ți-s ochii devastați în noaptea calmă
ca o ghirlandă de oglinzi pustii,
mai lasă-mă să-mi pun la tine-n palmă
îngerul gol al resemnării vii

să îți atingă liniile vieții
cu aripile lui de înger grav,
înveșmântat în ceața dimineții
ca-ntr-o fâșie de pâmănt bolnav