au fost cândva și clipe fericite,
când nici un scaun nu aveai în casă,
dar, voluptos, îți dănțuiau pe masă,
noianele de fane și iubite.
te invadau în garsonieră ca să
îți ceară semnătura, răvășite
de dragoste, în stoluri de termite,
mușcând cu zel materia lemnoasă.
dar astăzi chemi tristetea vaporoasă
la un ospăț de soi, ca un satrap,
într-un palat în care te apasă
tavanul greu și-n care nu încap
decât piticii grași cu fruntea joasă
sau înțelepți cu scaunul la cap.