Și peste toate cîte-s pe pămînt
Primiți-mă! Am fost așa cum sînt.
Am nopți de bucurii și insomnie
Și duc cu mine-a lumii nebunie.
Dar totuși bucurie port cu mine
În inima strivită de ruine
Și port în partea stîngă și în sînge
Durerea care nici nu poate plînge.

Durerea lumii încă mă apasă
Gonindu-mă și noaptea de acasă
Ca-n rană inima să îmi vibreze,
Cu visurile veșniciei treze,
Eu am pe nimicia faptei mele
Un zbor de stele către alte stele.
Iar viforul ce urlă și mă stinge,
Încearcă a mă pierde și convinge.

Iar peste împliniri, peste dezastre
Eu totuși am și gîndurile voastre
Și port cuvîntul cum îmi port în sînge
Aceste bucurii ce voi a strînge.
Și-adun pe gînduri, rînduri și plînsoare
Același drum de-aici și pîn’ la soare.
Iar dacă nu mai am nici cui mă plînge,
O lacrimă se scurge pînă-n sînge.

Primiți-mă cu sîngele otravă
Cu toată viața mea mereu bolnavă,
Bolnavă de o șoaptă-nsîngerată
Și de tăcerea lumii-ndurerată.
Eu astăzi port mîndria tuturora
Și bat cu toate ceasurile ora,
Primiți-mă, așa am fost și-oi fi
Atît cît voi trăi, cît voi muri.

(vol. III, Picătura de Suflet, Ed. Arhip Art, Sibiu 2006)