Și, nu mai plâng
secat îmi e izvorul
s-a împietrit
bucata mea de suflet
m-am împăcat
cu mine în primul rând
înțelegând
absurdul
în amurg...

Și, nu mai râd
abia schițez un zâmbet
în amintirea celei care am fost
nu ți-am ajuns
pustiul fără rost
nu-mi era taină
nici clipă de adăpost...

Tangențial
ne-am întâlnit
în valea
alunecării tale
înspre abis
și n-ai văzut
că în iubire
calea
te-ar fi zburat
înapoi în paradis...