Se nasc în ape nuferi și-n zâmbete pierdute
De îngeri enigmatici, cu aripi de surghiun,
Respiră o iertare sub pleoapele ce spun,
Pe podul cu sens unic, imperceptibil : “ Du-te! ”

Iubirile captive-n baloane de săpun
Migrează cu instinctul atavic care nu te
Înșeală, când asediul etern de pe redute
Va desena doar urme de lovituri de tun.

Sublimă simfonie, în timpi fără măsură,
Simțită prin toți porii de suflete ce nu-s
Purificate mistic de sacrul foc hindus,
Strivite de povara mirosului de zgură,
Și navigând mai sigur pe drumul spre apus,
Simțind că absolutul le-a sărutat pe gură.