ba exiști,
acolo, unde tristețea

este anulată de un zâmbet,
în inima ascunsă a zeului timp,
în vârful coloanei de neliniști
ce mă-nconjoară.
urc și tot urc...
ascensiunea e grea.
unghia de argint a zeiței
topește înfrigurarea dintre noi,
spirala se-nfășoară
în sens invers așteptării.
locuim în secundă,
în dizarmonia unui timp refuzat,
iluziile sunt absențele sale.
doar în geana unei nopți boreale,
ne topim
ca niște fulgi de-amintire,
trecem dincolo,
iar lumina
crește și tot crește...
exiști!