Cîndva, fără să știu,
am întîlnit iubirea pe un drum ceruit,
Cîndva, fără să cred,
da! atunci, dragostea m-a desțelenit

Dacă aș fi fost poet, poate că
aș fi avut, mai tîrziu, energia să strig:
“... ai nevoie
De depărtare ca să mă privești?”
(O femeie a spus-o, știu bine!,
dar poet!, nu poetesă dulce-amăruie,
ca o gutuie cînd dă viața aprig în pîrg,
iar rodiile stau coapte-n ferești,
cuminți așteptînd
să mi le dăruiești...)

Dar sînt~simt doar un flutur de dor –
iar toamna, după cum știți,
fluturii – precum oile (sau viile,
nu-mi mai aduc aminte bine
dacă am prins cumva rădăcini
sau îs doar o mioară blînd-narativă
și suspect de su… obiectivă,
... în cele din urmă) –
(că doară încă nu mor!)
mai merg la iernat… :P
din păcat’... în păcat...

În fine,
Ce mai pot spune?

București, 17 Octombrie 2006