Poetului modern eu îi doresc ca zarea
Să se comprime într-un punct infim
Și astfel, pixel cu pixel, să se transforme
În literă pierdută în versul lui cel prim

Îi mai doresc ca timpul să-i împletească pat
Pe care să își culce la vreme de repaos
Gândirile-i trudite și spiritu-i inform
Sub pururi efemerul și radiantul Haos

Să aibă-n a sa mână nu pix și nici creion
Ci poate-o pușcă mare sau poate un cuțit
Ca astfel să vâneze în nopțile cu lună
O stea sau un fior sau vântul rătăcit

Pe fruntea sa cea lată nu lauri el să poarte
Ci veștedă coroană de trandafiri cu spini
Și sângele hrănindu-i să nască-n a sa tâmplă
Iubirea, frumusețea, durerea și ura în ciorchini

Și-n piept, să aibă dânsul, o inimă ciudată
O inimă ca Phoenix din antica poveste
Care în flăcări arde o dată și-nc-o dată
Ca să se-nalțe mândră, din scrumuri, peste creste