Ca-n fiecare an, când vine iarna,
Parcă aș fi-nainte de atac,
Tac toate-n lume și parcă desfac
Cutia veche-n care cântă goarna.

Ninge cu ochi de gene-nbătrânite,
Ninge pe lumea prefacută-n rai,
Sunete verzi se-torc torcînd în nai,
Colinde înfloresc pe guri de plite.

Arcul de gheață-n liniște destinde
Corzi nevăzute și prefiră-n noi
Tăceri de cerb și zumzete de roi
Și vin strămoși pe lume să colinde.

Albiți de dor ne-apropiem de dânșii,
Copiilor le este parcă jind,
Parc-ar pleca, parc-ar mai sta, fugind
Nu mai suportă hamurile mânjii.

Cu hamuri ninge-n lume și ce blând e
Când mâinile prin vreme, cald, se prind
Și fiecare cântă un colind
Iar lumea-i fulguită de colinde.