degeaba-ntâmpini omul cu reviste
de cum împinge ușa să pătrundă
dacă-n cotloane spaima stă s-ascundă
neliniștea scuipată în batiste
mărunte carii-n văgăuni inundă
vitalul spațiu pus ca să asiste
la descompuneri silnice de liste
cu năzuinți ce-n disperări abundă
nu-s trepte-n cer doar scările coboară
să te conducă-n tristul epilog
nu-s balustrade sprijiniți de-o sfoară
trec toți purtând același monolog
și refuzând înverșunat să moară
ținând la piept nădejdea drept zălog


22 septembrie 2006
Institutul Oncologic