Am deschis ochii
si incerc sa-mi amintesc
cat timp a trecut
de cand obositele-mi pleoape
nu s-au imbratisat spre somn.

Ma uit la ceas
si-un trist suras
mi se arata
privind cearseaful inca neatins
in sfanta ta parte de pat.

Iar n-ai venit;
sau poate n-ai plecat
sau poate nici macar n-ai existat
dar stiu ca imi lipsesti.

Ascult atent
si sper ca glasul cristalin s-aud
strigandu-mi sa cobor sa beau cafeaua
insa... nimic.
Astept in van.

Nici nu-mi mai amintesc ce s-a intamplat;
m-ai parasit
sau eu ti-am spus sa pleci
si ai pecat?

Acum imi pare rau
dar ma cunosti si stii ca nu-ti voi spune
la mine sa te intorci
cu toate ca fara tine
ma simt pierdut.

Stiu bine c-am gresit
si ca din a mea vina
mereu ai suferit.

Intind mana si de pe noptiera
telefonul il ridic
si il deschid.
Un sunet (mult asteptat)
imi spune ca in mesagerie
am un mesaj.
E simplu si profund
si e exact ceea ce simt acum:
"Imi lipsesti!"
era ceea ce vroiam s-aud.
Incet si parca tremurand
te sun si-ti spun
ca te astept sa te intorci curand.