Câinii din visele mele s-au liniștit.
Speriați de lumina lămpii
și-au ascuns privirile turbate.
Nu vor îndrăzni să latre cât timp ascult
poemul încă nescris.

Aud în el atingerea mâinilor ce se dizolvă,
întrebarea ochilor ce s-au întâlnit de atâtea ori
dar se văd în sfârșit pentru prima dată.

Dacă nu am fi atât de puternici
nu am fi așteptat
să încărunțim
la polii opuși ai globului
din oglindă.

În seara asta voi închide ușa de foc
voi coborî treptele de apă
apoi voi merge în parc
să adulmec pământul.

Bătăile inimii se vor uni cu dangătul clopotului,
roua se va tulbura pe straturile de flori.

Lumea trăiește ca și cum nu se întâmplă nimic -
acesta e secretul pașilor rătăciți pe alei.