Dacă luna cu garnitură de stele ar fi mâncare,
Eu tot pe tine te-aș mânca.
Dacă Universul ar fi altă mâncare de pește,
Noi am gusta coada și aripile.

Pe aripile vântului am așeza un gând,
Pe gând am așeza lumea
Și pe lumea asta am trăi noi, câte doi,
În adâncul nostru goi,
Cer cu aripi de noroi,
În adâncul nostru, goi...

Și, dintr-o dată, treceau prepelițele.
Făceau ouă de aur în capul nostru.
Cu Dumnezeu e popa prostu’
Și noi, cu prepelițele.